Codurile Leului Alb

De câteva luni sunt ghidat să susțin programul pe numele lui Codurile Leului Alb și se pare că a venit vremea.

Numele poate părea puțin pompos, el poate fi intitulat și Codurile Soarelui Alb, dar în esență este vorba în primul rând despre integrarea unei instanțe mai masculine solare întru canalizare asumată la nivel biologic, apoi la nivel social și către întreaga structură de viață, iar leul ca arhetip sugerează acest proces.

Codurile Leului Alb reprezintă cheile integrării coerente ale Logosului Solar. Ne deschidem astfel către radianță solară, expresia lui mai masculină, dar și spre blândețea și mângâierea dulce specifică astrului ce ne ghidează existențele.

Ele ne oferă posibilitatea de ieși treptat din “sfera gravitațională” a inconștientului colectiv și apăsarea conștiinței de masă și a ne conecta din ce în ce mai intens cu pulsul și iubirea arzătoare a Soarelui și la înalte frecvențe specifice.

Ele ne împuternicesc la nivel creativ, dar mai ales dezvoltă în noi capacitatea de a contura în jur un câmp solar, dar și de a învălui și mângâia realitatea din jur cu aromele blânde ale Soarelui.

Prin acest program vom dezvolta armonios și pe termen lung capacitatea de a integra la nivel biologic fluxurile solare din ce în ce mai abundente și de a deveni în timp expresii vii ale Soarelui, în alte cuvinte de a aduce în manifestare sinele nostru solar.

Programul este unul eminamente practic și în cadrul lui ne vom delecta cu

– Respirația Soarelui;
– Ceremonia Inimii însorite (ce este o expresie a Ceremoniei Rozei);
– Stimularea funcționării optime a creierului inimii și a celui emoțional;
– Deschidere către înțelepciunea și radianta Soarelui;
– Surfarea în universul emoțional pentru a dezvolta în noi acceptarea, blândețea, curgerea și a ne contura bazele sănătoase ale alchimiei emoționale (deschiderea spre Soare scoate la iveală masiv moștenirea/karma transgenerațională);
– Conexiunea cu energia Munților Apuseni ce au un plenar caracter solar datorită structurii sale geologice;
– Conturarea unei minime și firești culturi solare;
– Imprevizibilul și noutățile pe care mereu viața le oferă zilnic, mai ales în cadrul unor astfel de programe.

Programul va dura 40 de zile. El va fi susținut pe whatsapp prin frecvente mesaje audio (prețuiesc mult transmisiile vocale) și vom avea parte de 5 sesiuni online pe platforma zoom. Participarea financiară este de 440 lei. Pentru înscrieri puteți să îmi trimiteți un mesaj pe whatsapp la 0751515254 sau un mail pe petrea@harmoniamundi.ro. El este o expresie a Asociației Anima Mundi și a proiectelor sale de educație holistică.

În cele 40 de zile ne vom deschide ființa plenar către Soare și după terminarea programului, continuând să aplicăm cele învățate, vom păși în ritm propriu pe drumul înflorii în noi a unei inimi însorite menite să lumineze și să îmbrățișeze cu căldură întreaga rețea de viață, ceea ce presupune o magnifică metamorfoză.

Fie să rodească cât mai frumos în cei ce vor urma acest program, iar deschiderea către Soare să-i atingă și pe alții întru înflorire și creștere.

Picture of Petrea Ciortan

Petrea Ciortan

Călătoresc pe calea prețuirii vieții și împărtășesc înțelesuri menite să inspire respect față de natură și biodiversitate și să participe la conturarea unui stil de viață armonios. Dacă vrei să-mi susții activitatea și proiectele o poți face cumpărând produse de pe platforma www.suryama.io sau prin donații pe revolut la @petreahkaf. Inimă însorită nouă tuturor.
Picture of Petrea Ciortan

Petrea Ciortan

Călătoresc pe calea prețuirii vieții și împărtășesc înțelesuri menite să inspire respect față de natură și biodiversitate și să participe la conturarea unui stil de viață armonios. Dacă vrei să-mi susții activitatea și proiectele o poți face cumpărând produse de pe platforma www.suryama.io sau prin donații pe revolut la @petreahkaf. Inimă însorită nouă tuturor.

“Dacă percepi adevărata natură a Pământului și a Cerului,
vei înțelege propria ta natură.”
Morihei Ueshiba

IȚI PLACE ACEST ARTICOL ?

SUSȚINE HARMONIA MUNDI

Conturăm împreună o platformă informativă solidă și independentă.

 

Mulțumim că ne susții prin donații în contul Asociației Anima Mundi deschis la Libra Bank:

RO18BREL0002002169880100

și prin achiziționarea de produse oferite de Harmonia Mundi.

Talismane Neoart​
Elixire vibraționale
Magazin Suryama

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Arhitectura Armoniei: acordare și măiestrire interioară și relațională

I. Introducere Armonia este o binecuvântare existențială. Ea nu este doar o emoție sau o trăire la care noi oamenii râvnim. Armonia este o stare de echilibru și conlucrare a părților unui întreg. Ea se naște când piesele puzzle-ului se potrivesc ideal. Termenul provine din grecescul harmonía, care înseamnă potrivire, legătură, acord între părți. El derivă din rădăcina harmo- —

VEZI ARTICOL

Respir, deci exist

Un program de 40 de zile pentru a redescoperi respirația organică Mi-a luat aproximativ 9 ani să înțeleg cu adevărat ce înseamnă respirația organică — acea respirație profundă, fluidă, naturală, care nu forțează nimic, ci lasă corpul să respire cum știe el cel mai bine. La 33 de ani am făcut primii pași către respirația conștientă. Și de atunci învăț

VEZI ARTICOL

Drumul spre corp. Drumul spre stele. Introducere în Arhitectura Armoniei.

I. Intro. Am o veste care s-ar putea să ne bucure și să ne schimbe perspectiva asupra existenței. Noi oamenii nu suntem greșiți, defecți, stricați. Suntem dezacordați. Ne naștem puri, perfect funcționali, cu inteligența corpului strălucind în noi. Dar treptat — mai ales între 7 și 21 ani (și în mod deosebit între 7 și 14 ani) — mediul înconjurător

VEZI ARTICOL

SUSȚINE HARMONIA MUNDI

Conturăm împreună o platformă informativă solidă și independentă.

Mulțumim că ne susții prin donații în contul Asociației Anima Mundi deschis la Libra Bank: RO18BREL0002002169880100, și achiziționarea de produse oferite de Harmonia Mundi.

Talismane Neoart

Talismanele Neoart sunt inspirate din simbolurile culturii Cucuteni Tripolie și prin armonia, curgerea, blândețea reprezentată au un puternic caracter terapeutic. Ele crează o punte între noi și înțelepciunea vie a naturii și ne ajută să stabilim o relație de adorare cu planeta ce ne este casă și trup.

Elixire vibraționale

Elixirele sunt amestecuri dintre uleiuri esențiale, extracte de plante și rășini realizate în ulei purtător de jojoba. Sunt realizate cu o intenție clară, într-un anumit moment astral sau pentru a întruchipa o calitate/facilita un proces. Au puterea unor talismane naturale, personalitatea unui parfum și solide veleități terapeutice.

Magazin Suryama

Intră pe SuryaMa și bucură-te de darurile însorite ale naturii și ale creativității umane. Lasă-le să te inspire, să-ți înfumusețeze existența și alege să investești în producători și creatori cu drag de viață.Suryama înseamnă împuternicire si înfrumusețare prin produse ce radiază respect fata de viata.

ABONARE Newsletter

Inimă însorită!
Cu drag îți trimitem noutăți și vești inedite.