Liniștea și pacea mi-am găsit-o în universul asfaltului, în tumultul și diversitatea citadină, nu în munți. Acceptându-mă așa cum sunt, nu creându-mi un turn de fildeș al eternei conexiuni cu sursa.
Munții m-au hrănit, mi-au oferit comori inimaginabile, dar m-au trimis în lume pentru a mă cunoaște și împlini.
Căutările cu iz mântuitor și transcendent nu m-au condus către nirvana, ci m-au condus către a mă îmbrățișa așa cum sunt și omenirea și curgerea vieții așa cum e.
Am fost urmărit și bântuit de rana separării, una din cele mai disimulate răni sacre. Am hrănit-o, mi-am făcut blazon din ea, dar mai devreme sau mai târziu i-am înțeles tentaculele și durerea abisală.
Rana separării nu are nici o legătură cu așa zisa separare față de sursă sau Dumnezeu. Ci implică mai degrabă o separare față de procesele din ființa ta și continua evoluție și transformare a omenirii. Și în străfunduri o separare, mai exact o distanțare față de era de aur a copilăriei, o separare firească pentru a da curs unui proces evolutiv.
Nu poți vorbi aborda separarea, fără să te raportezi la reprimare. Ele sunt surori foarte bune și reprezintă cele două extreme ale rănilor sacre și indiferent ce rană abordezi din cele 6 (reprimare, negare, rușine, respingere, vinovăție, separare), ca s-o înțelegi, e vital, să te raportezi și la celelalte.
Rănile sacre nu au o valoare absolută, ci caracterizează unele atitudini inconștiente ce le manifestăm deseori considerându-le atitudini firești, chiar nobile și spirituale.
Ele nu sunt un blestem, ci mai degrabă niște “găuri de vierme” ce accesate și parcurse cu toată considerația ne asigură o tranziție către un mod inimaginabil de a ființa. Pot fi considerate, de asemenea, niște blazoane ale lui Homo sapiens ce contemplate și descifrate îi oferă acestuia șansa unei profunde metamorfoze.
Rana separării este extrem de perversă și se camuflează cu viclenie în atitudini considerate a fi evoluate. Ea bântuie prin universul spiritual, ia chipul teologiilor și sistemelor de credință și e nevoie de multă experiență, chiar de parcurgerea unor perioade psihotice și savurarea unor erori existențiale delicioase ca s-o înțelegi și s-o faci să fie fecundă și să-și reverse înțelepciunea.
Alchimizarea rănii separării conferă cea mai plenară exprimare și inflorire. Te împacă cu tine și imediat ce o descâlcești te simți cu adevărat viu și al vieții. Al prezentului si al omenirii. Al progresului și al nemărginirii.
Nu mai vrei nici o milisecundă să fii altul decât esti sau să îmbrățișezi altă condiție umană. Nu mai vrei să fii în alt loc sau timp, ci îmbrățișezi împăcat deplin eterna prefăcere si evolutie a ta și a omenirii acolo unde îți este locul în țesătura cosmică.
Orice refugiu sau turn de fildeș se neantizează. Iar ideea de cale spirituală se spulberă fiindcă ai ajuns unde erai menit sa ajungi: prezent deplin propia-ți existență și pregătit pentru a lăsa viața să se exprime superlativ prin tine cu toate ale ei.
Pentru mine “descâlcirea” la nivel de trăire a rănii separării e foarte proaspătă. I-am înțeles mecanismele în timp, însă anul acesta și-a revărsat deplin înțelepciunea în mine și acolo unde era rană începe un proces de înflorire.
Și fiind proaspătă experiența și savoarea ei vreau să o dau mai departe prin susținerea unui mini curs online: Rana separării, drumul către tine.
EL va conține 2 întâlniri pe platforma zoom ce vor avea loc joi, 2 iunie, de la 21 la 23, și duminică, 5 iunie de la ora 20 la ora 22.
Cursul va diseca din foarte multe perspective rana separării, va oferi soluții optime de înțelegere și abordare a ei pentru a-și arăta în timp darurile și diamnatele ce se află dincolo de ea.
Cursul va oferi unele meditații și exerciții specifice și o anumită bibiografie ce urmează a fi parcursă ulterior pentru a ne contura o amplă imagine despre rana separării, rănile sacre și beneficiilor abordării cu seninănate ale acestor blazoane ce îl caracterizează pe homo sapiens.
Voi crea, de asemenea, și un grup de whats app unde vom putea să împărtășim informații, înțelesuri, conștientizări despre curs și temele conexe.
Participarea financiară pentru acest curs este de 120 de lei. Ea se face înainte de începerea cursului într-un cont ce va fi oferit celor ce vor să participe la acest curs.
Pentru înscrieri puteți trimite mail la petrea@ sau mesaj pe whats app la 0751515254.


