Anul acesta este a cincea oara cand plec din Bucuresti pentru mai mult de trei-patru zile si a devenit mai mult decat evident ca deasupra Bucurestiului pluteste un egregor/camp morfogenetic foarte apasator. Si nu e vorba de Bucuresti in sine, ci de nemultumirea crescanda a oamenilor ce te atinge si te conditioneaza chiar daca nu iti dai seama oricat de zen si de evoluat ai fi. O nemultumire dublata de agitatie, galagie, poluare si insuficient spatiu natural ce prin excelenta armonizeaza, vitalizeaza si neutralizeaza tensiunea civilizatiei. 

La alta intensitate acelasi lucru se simte si in alte orase mari din tara. 

Sunt constient de acest lucru de multi ani, insa diferentele dintre energia din natura si marile orase creste prapastios. Exista in planul subtil al marilor orase o apasare infernala, chiar daca o constientizezi ori ba. 

Ieri la pranz am plecat din Bucurestiul arzand si am ajuns seara tarziu intr-o Moldovă plouată.

Azi trezindu-ma totul era mult mai lin, mult mai aerisit si in exterior si in interior simtind cum un nor urias a fost lasat in urma. 

In ultimile iesiri mai ales in Apuseni unde am stat cate doua, respectiv trei saptamani, am ajuns la o lentoare si un ritm acordat cu pulsul planetei la care visam acu ani si ani.

Reintors in Bucuresti treptat am intrat in norii citadini si tensiunea specifica. Nu fiindca nu mi-as fi rezolvat problemele personale, ci fiindca reintorcandu-ma devin parte din oras si din tot ceea ce reprezinta el indiferent de scara vibrationala personala. Individualitatea este o realitate relativa si valabila pana la un punct ,dupa care incepe realitatea sugerata de trioul comun, comunitate, intregul ce te contine ce e mereu parte dintr-un intreg mai mare. 

Nu am nici cea mai mica intentie de a dezonora Bucurestiul sau orasele mari. Ele isi au farmecul si frumusetea lor, rostul si stralucirea. Insa imi este evident ca modul in care ele sunt articulate nu mai pot satisface unele deziderate noi cum ar fi un stil de viata cu adevarat armonios ce implica existenta din belsug a naturii cu frumusetea si vitalitatea ce o caracterizeaza, a aerului curat, a apei cristaline.

Si fie ca in viitorul ce ni se intinde in fata sa avem capacitatea de a gandi asezarile umane in asa fel incat aceste noi drepturi ale omului: dreptul la un mediu inconjurator sanatos, dreptul la aer si apa curata “crystal clear”, dreptul la hrana sanatoasa sa fie luate in calcul si respectate cu sfintenie. Desigur, fara a altera natura, mediul inconjurator ce sunt extrem de batjocorite de actualul stil de viata imbratisat de omenire. Ci a o respecta cu veneratie. 

E un drum lung, dar care ni se arata la orizont si deja am facut primii pasi. Din fericire.

Ps. Ilustrez aceste vorbe cu un trandafir de la Moldova, rosu, deschizator de drumuri, tocmai pozat undeva intr-o zona aflata intre orasele Comanesti si Moinesti unde mi-am trait fericita copilarie.