Pe voi cei care credeți în frumusețea și bunătatea oamenilor, în educație, în cultură, în puterea societății civile, pe cei care nu vă simțiți deloc reprezentați de actuala clasa politică vă invit cu dragă inimă să participați la nașterea unei mișcări civice/organizații menite să ne reprezinte la nivel social pe termen lung.
Care ar fi menirea unei astfel de organizații?
1. Să își asume un destin educativ (abc despre corpul și psihicul uman, gândire critică, rolul creativității, atitudine civică, importanța științei etc).
2. Să susțină proiecte sociale și culturale și astfel să își demonstreze caracterul profund umanist.
3. Să coaguleze oameni din diferite sfere sociale care să zugrăvească împreună modul ideal de evoluție și autodeterminare (proiecte, propuneri legislative etc), să susțină pe termen lung o reformă socio-politică și economică, să încurajeze oameni exemplu să candideze la funcții importante în administrația statului (parlament, primării și poate președinție) pentru a reprezenta principiile organizațiile și pe cei care o susțin.
Mișcarea civică fi-va eliberată de ideologii (viziuni de stânga sau de dreapta, naționalisme, socialisme, suveranisme, capitalisme, liberalisme etc) și centrată pe binele comun și realele nevoi ale omului și ale mediului înconjurător.
Ea va aduce într-o viziune comună valori ce se regăsesc în ideile conservatoare, dar și progresiste și altele noi ce țin de vremurile noastre, delimitându-se de extremisme și viziuni ce dezonorează ființa umană sau îl îndepărtează de esența lui. Prin excelență ea se va centra pe a SERVI omul și natura, fără concesii, fără interese ascunse.
Ea va avea în primul rând un caracter educativ, se va implica social și va avea și o expresie politică. (Educația – implicare socială – implicare în administrație)
Demersul fi-va pe termen lung, în primii doi ani conturând împreună o fundație și imagine solidă, ca în următorii 10 ani să se atingă unele obiective comune.
Reflectez de mult timp la un asemenea proiect și cred că este timpul ideal pentru inițierea lui din diferite motive.
Suntem la începutul unei ample crize la nivel național, dar și planetar.
Nemulțumirea oamenilor va crește după alegeri indiferent cine va câștiga alegerile. Extremismele se vor amplifica și este vital să ne exprimăm, să ne simțim reprezentați la nivel social, să pregătim terenul pentru vremurile senine ce vor veni după ce această criză în care ne afundăm din ce în ce mai mult.
Este vital să
– să mizăm pe o educație reală ce înnobilează, elevează și nu îndobitocește și fanatizează.
– să creăm cadre de coeziune și armonizare socială.
– să facem o altfel de politică. O politică a consensului, a respectului dintre oameni și față de natură, o politică umanizată, o politică a inimii, a lucidității.
- să fim cu adevărat reprezentați în parlament, ca vocea noastră să fie auzită și crezurile materializate la nivel social.
Este vital votăm cu inima oameni cu adevărat valoroși și nu demagogi și politruci, parveniți și neaveniți.
Prea mult am tăcut, am stat ascunși în peșteri și turnuri de fildeș, în nehotărâre sau dezinteres. Prea mult am fugit de propria putere și am lăsat răutatea și lăcomia să-și aroge rolul de conducător și legiuitor, prea mult am lăsat mizeria să ne arate calea.
E timpul să contăm. Să ne facem auziți. Să zidim ceva nou. Să ne hotărâm împreună direcția și destinul comun.
Cum poți sprijini?
1. Înainte de toate poți reflecta la o asemenea inițiativă.
2. Poți face o listă cu sugestii și propuneri.
3. Apoi poți să mă contactezi și să-mi spui dacă vrei să te implici sau dacă vrei să susții (sunt 2 decizii diferite)
4. Poți da mai departe acest text.
Vă mulțumesc și vă invit să clădim împreună.


