Sansa noastra ca oameni ai acestei tari, si mai sunt si alte popoare aflate in aceeasi situatie, o reprezinta accesul la un mediu inconjurator vast inca nealterat de progresul tehnologic si socio-economic, si pe acest fond dezvoltarea capacitatii de a invata de la natura, de la cumintenia si sacralitatea Pamantului. Prin care nemarginirea cosmica ne saruta si ne sustine existentele.

E necesar in prima faza sa invatam sa pretuim viul, pamantul, tara a căror expresii suntem.

Vad in asta mai mult decat o urgenta existentiala. E o chemare a tarii, a terrei, a fiintei numite planeta Pamant de a deveni constienti de mediul inconjurator si de a ne cunoaste pe noi insine prin a relationa cu tara/terra prin iubire. Fiindca astfel planeta ca realitate vastă evoluează. Își rafinează ființa.

Vechiul indemn cunoaste-te pe tine insuti devine in noua lume ce ni se asterne la picioare cunoaste-te pretuind si iubind viul, viata, cunoaste-te manifestand blandete si mangaiere fata de mediul inconjurator.

Mai devreme sau mai tarziu vom renunta la raportarea la arhetipuri, sisteme spirituale, dumnezeii traditiilor si vom ramane fata in fata cu viata. Asa cum e ea.

Si adevarata noastra calatorie atunci va incepe. Pana atunci nu facem decat sa ne pregatim. Sa ne intremam, sa ne tamaduim de multe metehne, sa devenim capabili sa renuntam la ce este de renuntat.

Exista in adn-ul acestui popor sadita o profunda conexiune la padure, la darurile naturii pe care e musai sa o scoatem la iveala si sa o onoram cum se cuvine ca o prima mare initiere colectivă.

E drept, ea este amortita in multi dintre noi, dar poate fi activata cu usurinta daca pasim dedicat pe acest drum.

Gest ce nu trebuie sa dezvolte in noi nici un pic de agresiune fata de tehnologie si evolutia socio-economica, ci magnifica intrebare: cum folosim tehnologia intru armonizarea cu mediul inconjurator si pretuirea intregii retea de viata a planetei Pamant. Iar pentru a da un raspuns coerent este vital sa avem puterea de a respecta tehnologia si progresul si a onora evolutia omenirii pana aici cu toate victimile colaterale de rigoare.

Pentru cei aflati sub semnul cautarii si al valorizarii, ceea ce impartasesc poate parea neinteresant, superficial sau chineza veche.

Insa pentru mine are mare sens. Nu doar fiindca vad in suflul si trupul naturii primul mare maestru harazit noua, insa cred ca ne vom redefeni ca fiinte umane prin blandetea pe care o vom putea manifesta fata de natura si mediul inconjurator, fata de viu si viata. Si astfel vom afla cine suntem cu adevarat.

Iar asta inseamna sa invatam o noua limba. Cea a pretuirii vietii ca intreg. Limbajul natural al vietii. Ce va imprima diferit arhitectura neuropsihica, mentala si comportamentala a umanitatii si ne va deschide catre surprinzatoare subtilitati si intelesuri cosmice.

Tara noastra, terra ca intreg pana la urma, are mari daruri pregatite pentru noi. Ramane sa invatam sa le descoperim si sa le onoram prin ochii unei inimi ce vede si poate imbratisa viul, raul ramul si nemarginirea.