-  -

România Armonia. Recunoștința.

Duminică, 21 septembrie, 2025, în energia echinocțiului de toamnă te invit să inițiem împreună (acolo unde ne ducem existențele) evenimentul România Armonia prin care vom ilustra faptul că putem trăi în armonie indiferent care ne sunt etnia, naționalitatea, sexul sau ce crezuri și orientări politice, religioase, culturale avem. Și astfel vom amplifica la nivel social această abilitate, acest firesc.

Cum?

1.Foarte simplu. Inviți duminică la tine acasă (sau într-un centru, parc, cabană etc) prieteni sau apropiați să vină cu ce alimente doresc sau cu mâncare gătită de ei.

Apoi pregătiți împreună o masă pe care o savurați în energia recunoștinței ce va fi și tema principală acestui eveniment: recunoștința că existăm și că avem în comun faptul că trăim sau am fost născuți în România, vorbim aceeași limbă și suntem cu toții vlăstare ale umanității.

Prin a găti și mânca împreună amplificăm energia comuniunii de care avem atât de multă nevoie.

2.Imediat ce te-ai hotărât să faci parte din acest eveniment, îmi trimiți un mesaj pe fb sau la petrea@harmoniamundi.ro prin care îți anunți participarea, precizând și localitatea unde te vei desfășura.

3. Totodată te rog să îmi trimiți o poză sau un video scurt cu atmosfera evenimentului organizat de tine pe care să o postez pe contul Arhiterra.

4. La ora 18 ne întâlnim pe zoom 30 de minute și celebrăm împreună Armonia și o răspândim în toată România.

5. Ai prins ideea: rolul meu este de a sugera anumite repere, iar tu te vei organiza așa cum simți și vei condimenta după sensibilitatea ta evenimentul prin muzică, decor teme de conversație etc.

Și astfel punem ÎMPREUNĂ semințele unui eveniment ce va crește de la an la an și va ptența solidaritatea, comuniunea, capacitatea de a celebra împreună existența. Și foarte posibil ca el să devină în timp un festival radial, organizat de toți participanții, cu un epicentru și nenumărate alte locații prin care celebrăm Armonia și o răspândim în toată România.

6. Dacă îți surâde idea, dar nu poți sau nu simți să inviți pe nimeni, pregătește o masă pentru tine și cei dragi (și cu implicarea lor de se poate) și hai să ne conectăm online la 18.

De ce?

1. Armonia este o virtute cu ramificații multiple și raportarea la ea poate să fie extrem de benefică și un educator excelent pentru noi toți, mai ales în aceste vremuri.

2. Datorită paradigmei socio-culturale în care trăim, dar și a unor evenimente politice recente, la nivel social au crescut separarea, izolarea între oameni și avem nevoie mai mult ca niciodată de apropiere, de solidaritate, de căldura comunității.

3. Totodată este esențial pentru noi toți să conturăm un ideal (un vis, o năzuință) comun menit să ne unească, să ne ghideze în anii și deceniile ce vin.

4. Cuvintele țară, România au fost confiscate de politicieni și e vremea să le eliberăm de negura manipulării, separării și intereselor meschine și să asociem aceste realități (România, țară ) cu umanismul, dragostea de semeni, respectul față de diferențe și diversitate, celebrarea existenței, bucuria de a trăi.

5. Cred că ți-ai dat seama că România Armonia este un joc de cuvinte ce are la bază faptul că cele două cuvinte au în formare aceleași litere. Nu e nimic excepțional, însă merită să evidențiem creativ această coincidență.

De ce recunoștința ca temă principală?

A fi recunoscător față de viață este una din calitățile ideale pe care un om le poate îmbrățișa și cultiva.

Totodată prin a ne exprima recunoștința senină pentru că ne-am născut sau trăim în România deschidem unele porți subtile către comori nebănuite ale țării și sensuri neprevăzute pe care ea le conține.

Cuvinte cheie: Armonie, solidaritate, împreună, diversitate, compasiune, inimă, prosperitate, ideal comun.

Linkul pentru întâlnirea de pe zoom: https://us06web.zoom.us/j/81554401339?pwd=kDvam4B654xZZaDGt2TrYxawNvCkNe.1
Meeting ID: 815 5440 1339. Passcode: 809580

Precizări:

1. Simte-te liber să organizezi după chipul și asemănarea ta evenimentul, fără pretențiozități și cu maximul de relaxare.

2. Oricum l-ai decora, ideal e să se simtă armonia și recunoștința.

3. De îți surâde invită și oameni cu idei și viziuni diferite de ale tale.

4. De simți, dă mai departe invitația.

5. Dacă organizezi un eveniment și ai posibilitatea, asociază-l cu România Armonia și hai și ne vedem pe cool la ora 18.

6. De ai sugestii, trimite-le pe mail.

Acestea fiind spuse, îți mulțumesc și te invit să inițiem împreună acest eveniment și să răspândim Armonia în România.

Picture of Petrea Ciortan

Petrea Ciortan

Călătoresc pe calea prețuirii vieții și împărtășesc înțelesuri menite să inspire respect față de natură și biodiversitate și să participe la conturarea unui stil de viață armonios. Dacă vrei să-mi susții activitatea și proiectele o poți face cumpărând produse de pe platforma www.suryama.io sau prin donații pe revolut la @petreahkaf. Inimă însorită nouă tuturor.
Picture of Petrea Ciortan

Petrea Ciortan

Călătoresc pe calea prețuirii vieții și împărtășesc înțelesuri menite să inspire respect față de natură și biodiversitate și să participe la conturarea unui stil de viață armonios. Dacă vrei să-mi susții activitatea și proiectele o poți face cumpărând produse de pe platforma www.suryama.io sau prin donații pe revolut la @petreahkaf. Inimă însorită nouă tuturor.

Înțelegem ce înseamnă să trăim cu adevărat, dacă învățăm să ne onorăm corpul, să respectăm natura și să ne îndrăgim semenii.

IȚI PLACE ACEST ARTICOL ?

SUSȚINE HARMONIA MUNDI

Mulțumim că ne susții promovând articolele de pe site și prin donații în contul deschis la Revolut Bank, titular Petrea Ciortan.

RO24REVO0000139089509105

și prin achiziționarea de produse oferite de Harmonia Mundi.

Magazin Suryama

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Sărbătoarea Apei. Comuniunea.

Anul acesta, a 8-a ediție a Sărbătorii Apei, a va avea loc în Apuseni între 10-13 iulie într-un cadru ce ilustrează magistral întâlnirea și comuniunea dintre apă, pădure și munte. Tema principală a acestei ediții este COMUNIUNEA, o realitate pe care apa o dezvoltă în permanență cu toate formele de viață ce se nasc sau sunt întreținute de ea și

VEZI ARTICOL

Cum ne influențează sărutul de foc al Soarelui.

Soarele nu este doar bila de foc ce ne încălzește și ne dăruiește lumină. Prin heliosferă el ne conține și prin comportamentul lui de inimă ce animă sitemul solar ne impactează puternic existențele.   În ultimile decenii anumiți oameni de știință temerari au început să ia în considerare din ce în ce mai mult impactul Soarelui asupra Pământului. Ei au

VEZI ARTICOL

Imn Soarelui. Acordare la ritmul, charisma și dăruirea sa.

Prin această celebrare lirică și sufletească pășim într-un proces ritmic de acordare cu Logosul Solar, cu charisma și focul acestui astru celest ce ne călătorește prin univers și ne informează clipă de clipă cu ale sale tainice coduri.  Imnul cuprinde și o referire la Respirația Soarelui, un mod de a integra frecvențe solare la care se poate avea acces doar

VEZI ARTICOL

ABONARE Newsletter

Inimă însorită!
Cu drag îți trimitem noutăți și vești inedite.